Așa  ușor cădem în rutină. Facem totul mecanic. Mergem la Biserică și nu se întâmplă nimic în noi. Dacă ne rugăm nu ne așteptăm să se schimbe ceva. Când citim Scriptura nu auzim vocea lui Dumnezeu. Suntem plictisiți. Facem totul că  așa trebuie pentru a fi spirituali. Așa ne liniștim conștiința, ne simțim în siguranță într-o zonă de confort pe care ne-am creat-o.

Ne place letargia spirituală pentru că nu se cere prea mult. Ajungem ca și creștinii din Laodicea (Apocalipsa 3:15-18) sau ca cei din Sardes (Apocalipsa 3:1).Cineva spunea: rutină, rugină, ruină.

Calea pentru a rămâne spiritual este vegherea asupra noastră înșine. Nu degeaba spune Biblia: „Fiecare să se cerceteze dar pe sine însuși.” (1 Corinteni 11:28) iar în 2 Corinteni 13: 5 „Pe voi înșivă încercați-vă daca sunteți în credință. Pe voi înșivă cercetați-vă.”

Așa usor intră în inima noastră atâtea lucruri care împiedică creșterea și sănătatea noastră spirituală. La început poate ne mustră conștiința, suntem neliniștiți, dar cu timpul ne obișnuim, spunând că „merge și așa”. Unii specialiști spun că 90% din relele pe care le facem le uităm. În felul acesta devenim mulțumiți de noi înșine cu toate că înlăuntrul nostru sunt lucruri care împiedică funcționarea normală, sănătoasă a spiritualității noastre. Suntem bolnavi spirituali. Este nevoie urgentă de o intervenție chirurgicală pentru a scoate răul, păcatul, acea tumoare care devine canceroasă și aduce moartea spirituală. Cineva spunea că păcatul cel mai mare nu e păcatul de lângă noi ci din noi.

Până nu e prea târziu să venim la Marele Medic, la Domnul Isus. Să spunem împreună cu împăratul David: „Cercetează-mă, Dumnezeule și cunoaște-mi inima! Încearcă-mă și cunoaște-mi gândurile! Vezi dacă sunt pe o cale rea și du-mă pe calea veșniciei!” (Psalmul 139: 23-24)

Această operație se face:

1. Analizându-te pe tine, nu pe alții;

2. Analizându-te în conformitate cu Cuvântul lui Dumnezeu;

3. Analizându-te lăsând mintea să-ți fie luminată de Duhul Sfânt;

4. Analizându-te în lucrurile mărunte;

5. Analizându-te în vederea schimbării.

 

Dacă ai probleme-n viață/ Mustră necredința-n față

Și de ești cumva bolnav/ Nu te fă-ndoielii sclav

Ci pe tot parcursul bolii/ Stai la internatul școlii

Că aici din când în când/ Vine Medicul cel Sfânt

Doctor universitar/ Care vindecă prin har

Va veni Isus Hristos/ Să te facă sănătos.