
Ce înseamnă împlinirea?
Ce înseamnă o familie împlinită?


Oare sunt familii care nu-și doresc împlinirea?
Sau se poate ca o familie să dorească împlinirea și totuși să nu o găsească?
Dar oare doi parteneri pot fi împliniți dacă educația copiilor lor este precară?
Sau doi parteneri împliniți reușesc automat să-și educe copiii într-un mod exemplar?

…SUNT ÎNTREBĂRI CARE NECESITĂ O DEZBATERE MAI APROFUNDATĂ, PENTRU A GĂSI RĂSPUNSURI ȘI SOLUȚII OPTIME. DAR PÂNĂ VOM REUȘI SĂ FACEM ASTA ÎMPREUNĂ, NOI VĂ DORIM DIN TOATĂ INIMA SĂ AVEȚI PARTE DE “FAMILII ÎMPLINITE ȘI COPII EDUCAȚI!”.
Constatând că nu putem avea „Familii împlinite și copii educați” decât apropiindu-ne de Dumnezeu și de învățăturile Bibliei, îmbinând studiul de specialitate cu aplicarea principiilor descoperite, ne-am propus ca, puțin câte puțin, să acumulăm principii importante pentru viața de familie.
În scopurile enunțate mai sus, ne întâlnim de câteva ori pe an, toți cei care suntem căsătoriți, întâlniri în care:
– ne rugăm și cerem ajutorul lui Dumnezeu;
– ascultăm expuneri tematice;
– punem întrebări încercând să găsim un răspuns;
– ne împărtășim experiențele într-un cadru relațional.
Aceste întâlniri se vor publica pe acest site la rubrica „Evenimente” și se vor anunța și în timpul dedicat anunțurilor din cadrul slujbelor religioase.
Pe lângă aceste întâlniri, vrem să ne sprijinim unii pe alții cu tot ce putem și ne rugăm săptămânal, cu toată biserica, pentru câteva familii.
De asemenea credem că niciodată nu trebuie să ne oprim din a citi cărți de specialitate, căci „oricare se oprește din a învăța este bătrân”, spunea Henry Ford… „Nu contează dacă ai 20 sau 80 de ani. Oricine continuă să învețe rămâne tânăr”. Și noi încurajăm fiecare familie să citească.
Vă invităm cu drag să fiți împreună cu noi!
Din partea echipei responsabile de organizare, vă invităm pe toți cei căsătoriți să luați parte cu noi la toate întâlnirile nostre, organizate în localul Bisericii Golgota.

Iosif Și Lidia Cercelaru

Gabi și andreea Giurma
